Nonconformista
E atat de dificil cateodata sa-ti faci curaj sa scrii intr-un jurnal precum cel de fata, cat de nonconformist te simti la nici 23 de ani.
Simt acest nonconformism la fel de puternic ca si in “anii critici ai adolescentei” , dezvalui motivul pentru care am folosit adjectivul “critici” altadata.
Cand devin doua lucruri cu adevarat apropiate? Cand incearca sa nu se mai impresioneze reciproc sau in cazul oamenilor cand incep sa doarma impreuna? Probabil.
De ce nu fac muzica toata ziua, daca la auzirea fiecarui sunet, fie el urban, divin sau clasic, corpul meu vibreaza si se revolta? Iar acum un moment de blank total – ce e mai relevant pentru a fi asternut aici – acum , la o ora atat de inaintata dupa miezul noptii? Atat de multe ganduri, atat de multe regrete, atat de mult nonconformism totusi.
Este tranzitul intre copilarie si maturitate atat de “aspru”, incat poate provoca insomnia? Da, s-ar putea ca lucrurile sa se petreaca asa…
Este o relaxare cumplita scrierea acestor cuvinte, e atat de personal si direct, in comparativ cu “falsul” virtual, cu media, cu “socializarea” cotidiana.
Alexandra Moldoveanu
Alexandra Lazarescu 
Bucurestiul urban
Bucurestiul pulseaza si la orele astea…acum mi-e somn.Atatea trairi inlauntrul meu, atata viata, forta, lupta, foc, pot spune chiar si revelatie, pentru culori, arta si urban.
Simt o oarecare nostalgie pentru un “mega-urbanism”, pentru zone metropolitane, pe care nu le-am vazut niciodata, pentrul pulsul cosmopolit…Peste tot unde-mi arunc privirea miroase a croiala, a esarfe parfumate, a tocuri si si metale grele – culori, nichel, carbon si tocmai se simte curentul puternic; soseste metroul in statie – moment de automatism: cei dinauntru analizandu-i pe cei din afara si invers – nimeni nu apasa butonul verde de deschidere a usilor, toata lumea in propriile ganduri; e foarte dificil pentru mine sa surprind in cadrul acestor randuri prea multe clipe, secunde si trairi, desi acesta este scopul meu aici, acum, e miezul noptii…Toate ideile imi scapa si sunt aruncate pe hartie… e o sete nebuna pentru arta, creatie si echilibru, trei aspect idealiste, trei frustrari, trei suflete contopite.
Mi-au sarit in ochi cladirile inalte si cenusii pe care tocmai le-am zarit intr-un serial. Serial- cuvant care induce monotonia, standardul, cotidianul.
Arta, creatie si echilibru VS monotonie, standard si cotidian
Dintre toate astea mi se pare subliniata ideea de „Echilibru”. Il cauti in randurile astea, la date diferite.
Echilibru e o chestie destul de greu de realizat. E o stare in care mai nimic nu reuseste sa se afle. Totul se reduce la consum, la o intrebare simpla: „Cat la suta din ce avem aici in fata se consuma in cat timp, si la ce trecem dupa?” Fie ca e o stea, o relatie sau un covrig – totul pleaca de la x si merge catre y.
Tu in ce directie mergi? 🙂
Cu stima,
Liviu
Pianistul
Cand am auzit cat de rapid articuleaza clapele, am ramasa impresionata, atat de corect, atat de sensibil…toate piesele interpretate erau compozitii proprii- am vizionat un pianist extraordinar pe un canal tv nocturn, banal.
A spart oricum culorile mate ale acestei seri. Am avut o zi plina azi. Pentru ce traiesc de fapt in clocotele acestui musuroi de furnici? Ar fi atat de simplu sa renunt de exemplu la a scrie aici la persoana intai, s alas deoparte ego-ul unei narcisiste si sa incerc sa ma transpun intr-o perspectiva mai impersoanala.
Dupa 13 ore de somn
Treisprezece ore de relaxare => inspiratie, idei, calm si elan. Contradictia ma ucide. Care sunt lucrurile care “trebuiesc” facute? Cine ne spune in aceasta societate mediocre care sunt acele actiuni obligatorii de intreprins si care nu?
De ce trebuie sa ma conformez “standardului” pentru a nu fi vesnica nonconformista? Am decis oricum sa-mi pastrez puritatea in gandire si actiune, in ciuda tuturor ipocriziilor, eu chiar vreau sa raman cu naivitatea aceea a unei lumi sincere, solidare. A propos, solidaritatea chiar nu lipseste in tara asta.
E un dezastru infiorator in modul meu de a asterne niste ganduri, aceste pulsatii mentale.
Simt o sete nebuna de explorare a labirintului psihic si incerc sa mi-o sting momentan prin analiza introspectiva si prin arta. Sa iasa “monstrul” din mine prin pensule si nuante. Simt si sper cu fermitate ca acest “monstru” va patrunde in lumea larga, in realitate, voi fi chinuita de o astfel de “explozie personal – individuala”, dar va insemna si implinirea misiunii mele, intruchiparea muzicii, pe care am primit-o prin gene si celule “acustice” de la nimeni altul decat tatal meu.
Am visat foarte des portative – atatea experiente as putea astern pee le, ar trebui doar sa strang curajul necesar…Am crescut intre cinci linii ale portativului; asta e perceptia mea despre propria copilarie, am pornit de jos, de la prima linie si toata viata are urcusuri si coborasuri pe aceste linii, exact ca si liniile trasate ale unui grafic microeconomic, care uneste niste puncte pentru a reprezenta un model inspirat din realitate.
Din geam
Am venit aici pentru a ma pierde in anonimat? Posibil. Mai mult ca sigur ca este asa. Ce-mi place de fapt? Mai mult decat muzica? Mai mult decat sunetele de orice fel, chiar si cele scoase de aceste taste? Eu mereu am fost de parere ca nu sunt o “finuta”, cum se zice. Dar sunt mai fina, emotiva si sensibila, decat o pana de la piciorul unui porumbel.
Acest cuvant ma duce spre trecut. Stateam in geamul copilariei si aruncam firimituri de mamaliga porumbeilor de pe strada. Frig, iarna, pietre, ticuri vizuale, hornuri, mirosul camerei care se intrepatrunde cu cel de afara, de ger.
Multumesc, Alexandra draga, pentru gandurile tale ce te-ai hotarat sa le faci publice tocmai pe blog-ul meu!
Bun venit in lumea aceasta boema!
Mult succes!
Cu drag,
Alexandra Lazarescu
Eu sunt cea care iti multumeste ca mi-ai dat ocazia si mi-ai oferit un locsor pe blogul tau pentru a da frau liber imaginatiei mele.
Cu mult drag,
Alexandra Moldoveanu
Roma, oraşul istoriei pure si totodata al dragostei! Un oraş ce musteste de trairile la infinit ale Imperiului! Capitala ce impune respect de când ai călcat pe pământul sau! Un oraş sobru, plin de praful ce aminteşte de Arenele romane, de lupte insangerate si spectacolul gladiatorilor! Un oraş ce păstrează in inima sa templul sfânt al catolicilor-Vaticanul! Roma, oraşul dragostei imperiale, al femeii suave, cu parul lung si drept, îmbrăcată in alb-culoarea purificarii sufletesti! Capitala unei tari ce-a scris istorie si încă-o scrie!
Iarna poetica
Cerne, cerne, cerne si iar cerne…aceasta iarna se pare ca e cuprinsa de un elan nebun. Cat de minunat poate fi, ca ritmul, in care viscolul arunca fulgii, sa se intrepatrunda la modul cel mai perfect cu studiul de Chopin.
Foarte greu de inteles, de digerat si interpretat acest Chopin. Arpegii multe si lungi, salturi, exact ca fulgii neajutorati, ei nu se pot opune puterii vantului, poate nici macar nu-si doresc asta. Le e bine asa, lasandu-se purtati din inertie – exact ca omul cand se plafoneaza, cand nu mai are inspiratie spre nou.
Albul orbeste, e pur, ma face sa-mi inchid ochii – o stare latenta, placuta, de plutire si nostalgie. Inexplicabila aceasta nostalgie, prezenta mereu in atitudine, in muzica, in auz…
Iar idei pierdute aici pe pagina, se pare ca nu reusesc sa le sintetizez mai bine de atat. Pentru mine este simetric si asa. Sunt curioasa cand va fi urmatorul cer instelat, am vazut unul acum pe “virtual” si m-a facut suficient de invidoasa incat sa citesc prognoza meteorologica pentru urmatoarea perioada. Apare si un fulger in imagine, pe urma cerul portocaliu se incheie intr-un mod bizar.
Pentru moment raman in alb, fulgi si pian linistitor.
MODA….
Moda e greu de definit fiindca este un monstru care se naste din sine insusi si, precum Saturn, isi mananca proprii copii, inca inainte ca noi sa-i putem vedea.Monstrul e originar din Franta, Dumnezeul lui este frivolitatea, Marele lui preot se numeste Capriciu, Templul lui este Parisul iar cimitirul sau este Piata de Vechituri.
MODA este numitorul comun cand spunem: Bond Street, Champs Elysees, Monte Napoleone ori Corso Buenos Aires.
Cunoscuta strada londoneza Bond Street s-a dedicat in totalitate modei inca din anul 1700, iar acum vechile magazine de antichitati si discretele cafenele ce erau unul din importantele puncte de atractie ale orasului la acea vreme, astazi isi etaleaza luxul. In 1847 s-a deschis pe Bond Street si primul magazin Phillip Morris, motiv pentru care una dintre primele marci de tigari produse de aceasta companie se numeste chiar Bond. Eleganta clasica, care in Anglia este la ea acasa, se regaseste in toate magazinele stralucitor de fascinante din aceasta zona, impletita atent cu luxul modern, iubit de pasionatii de shopping care adora in aceeasi masura Champs Elysees, cu aceleasi magazine luxoase, elegante, fabulos de spectaculoase, insa frantuzesti de aceasta data. Parfumuri, bijuterii, tot felul de accesorii stralucesc in infinitele vitrine, iar tu probandu-le, stralucesti cu ele in oglinzile imenselor cabine de proba. La fel si la Milano, asa-i? Corso Buenos Aires te asteapta cu magazinele interminabile pe cateva etaje si aici, iar luxul la Milano troneaza pe Monte Napoleone.
Fie la Londra, Paris sau Milano, fashion este cuvantul cheie, relaxare si nevoie, placere si dorinta, eleganta si pasiune, modernism si lux, toate intr-un singur cuvant: MODA.
De la Arcul de Triumf si pana in Place de la Concorde se intinde spectaculosul Champs-Élysées, una dintre cele mai faimoase strazi din lume si cu siguranta cea mai cunoscuta din Paris.
Avenue de Champs-Élysées este creatia Mariei de Medici, care in anul 1616 extinde Gradinile Tuileries cu un bulevard cu arbori inalti, pentru ca, mai apoi, in jurul anilor 1700 Regina Marie Antoinette sa transforme simpla strada in bulevardul modei, urmand ca in anul 1828 sa fie una din primele strazi iluminate cu gaz.
Astazi Avenue de Champs-Élysées gazduieste cafenele elegante, magazine stralucitoare pe etaje intregi, brand-uri de renume frantuzesti si nu numai, si, cu siguranta, cel mai vizitat magazin: Disney Store.
“Si cand acest gand a invaluit mintea mea, s-a oprit numaratoarea interioara”
Ascult acea muzica cu tenta frantuzeasca, la muzicuta. E atat de colorata, de aglomerata, de populata de accente urbane.
Urbanismul, ceva creat de mintea omului, de dorinta acestuia de a umple golurile planetei si a suprafetelor pe unde se agita aceasta perisabila fiinta, din nou, omul…
Faptul, ca, constientizeaza aceasta perisabilitate, il face sa fie din ce in ce mai dornic de notorietate si cladiri impozante, care par a rezista fortelor naturii vesnice.
Omul si urbanul, viata si orasul, ora, timpul si soarta. Spunea un vechi poem: “Asteptam sa vad mai mult decat o sa pot face in momentul de fata si stiu ca sunt capabil sa fac asta. Si cand acest gand a invaluit mintea mea, s-a oprit numaratoarea din interiorul meu.”
Atat de multa superficialitate, de numaratoare, de goana dupa perfectiune si absolute… dupa cladiri de nedoborat, cu pretul unei aprigi lupte de supravietuire intr-o metropola exagerat de luminata si populata, unde zgomotul nu se stinge niciodata, iar culorile se inrepatrund, asortandu-se cu gandurile perisabililor locuitori ai ei…
Nu e niciodata suficient timp, ca sa observ un zambet, o luna pe cer, o arhitectura a secolului apus; numaratoarea lumii materiale nu-mi permite acest lucru.
Sa ma opresc aici, acum, cantand la un pian oarecare, langa metrou, caini si mizerie; s-au oprit cativa; se fac tot mai multi; pleaca. Oare sa-i fi atins muzica? Sau straniul loc pe care l-am ales pentru acest mic recital cosmopolit. Deja pleaca… n-au inteles? Ei nu aud? Nu valoreaza…
S-a oprit un copil. Ochii lui mari si curati ma incurajeaza – suntem doar noi trei acum: eu, pianul si un copil. Un triunghi de foc, al artei si al muzicii eterne, al sufletului infantil, care umanizeaza acest peisaj abstract. Sunt sigura ca-i place. Ma uit la el. Ii curg lacrimile. L-a atins. Oare de ce? Mintea copilului ascunde lumea exact asa cum este ea, in varianta bruta, pura si sincera. M-a emotionat acest copil se pare. M-a dezmortit. Dormeam pana acum, la fel ca si ceilalti “oameni mari si ocupati”, care traiesc doar pentru a numara.
Impresionant articolul tau, Alexandra. Multumesc!
e cam aberant asa…:)
Mie mi-a placut…. in special: <>
Bravo 🙂